cher thierry

vineri 27 iulie 2012, orele 16:12
"mama, thierry al lui monique a murit intr-un accident de velo"...
acest mesaj mi-a rupt o parte din inima...
in 2006 l-am cunoscut pe varul meu, baiatul surorii tatalui meu vitreg. la momentul respectiv un barbat de 40 ani, slab, atasat de parintii lui prea tare pentru a se incumeta in vreo relatie de durata.
am fost imediat surprinsa sa descopar un om diferit de familie, adica in banca lui, care atunci cand se barfea, parasea camera inventand diferite pretexte.
el este cel care mi-a prezentat zona, care m-a scos in oras, care m-a dus la plimbare pe cheltuiala lui (ceea ce este destul de ciudat pentru un francez chiar daca esti din familie)
el m-a facut sa iubesc tour de france ...pasiunea lui pentru ciclism am adoptat-o si eu desi nu eram un fan al acestui sport mai ales pentru ca in romania nu exista mai nimic care sa te indemne sa il practici.
vestea mortii lui este in continuare un soc...
faptul ca un sofer de masina de gunoi nu l-a vazut si i-a fracturat gatul, omorandu-l pe loc, este cu atat mai dureros...
draga thierry, ai fost un om bun, mi-ai aratat cat de frumos este la tine acasa si mi-ai deschis o lume pe care nu o banuiam. pentru toate acele momente, ITI MULTUMESC oriunde ai fi!

R.I.P.!

O viata intr-o secunda

Reuben Christian, baiatul meu, avea 7 luni si la aceasta varsta, era vazut de toti ca un copil inteligent, ager dar ascultator. Pentru o secunda-doua, l-am asezat pe spate, pe canapeaua inalta de 40 cm, si mi-am intors privirea catre un sertar care nu era decat pe jumatate inchis. Micutul meu, deja poznas, a vrut pesemne sa ma surprinda asa ca ce a urmat a fost un ... Bum...o explozie, am zis in acea secunda si mi-am intors fata catre el pentru a-l lua sa fug pe scari de frica vreunui incendiu. Atunci am constatat cu inima inghetata ca bubuitura fusese cazatura lui in cap de pe canapea. Copilasul meu zacea inert pe covor, cu ochii dati peste cap, cu gura deschisa, limba ii atarna afara din gurita, iar degetele de la maini i se inchideau putin cate putin. Cred ca pentru o secunda, am murit...apoi am spus ca lucrurile nu trebuie sa se incheie aici. Le-am permis lacrimilor mele sa mi se scurga pe obraz in incercarea de a ma revitaliza cat sa il aduc in simtire pe el, pe copilasul care, cu cateva secunde inainte, se bucura ca vom iesi in parc. M-am aplecat cu teama si l-am strigat, mi-am strecurat mana pe sub el si l-am ridicat de pe covor. Parea o papusa cu fata inghetata...strigatele mele au devenit urlete...urletele au devenit spasme...miscari cu el in brate si un du-te vino prin camera...s-au scurs zeci de secunde in care nu stiu cine a fost mai inconstient...eu, ca am ridicat si zgaltait un bebelus traumatizat sau el, pentru care cazatura in fontanela, a insemnat o letargie prelungita...semnele de revenire la realitate au aparut foarte sterse, prin clipire, ochii isi recapatau aspectul apos, privirea acea rece, lipsita de viata, ii redase libertatea uneia plapande dar umanoide. Nimic mai pretios ca momentul in care am simtit strangerea firava de mana. Bebelusul meu era constient. Dar fericirea a durat doar 4-5 secunde dupa care a recazut in starea catatonica, lasandu-ma sa mor inca o data. Din nou aceeasi disperare, acelasi complex de vinovatie, aceleasi manevre total neindicate medical...de data aceasta insa, Reuben a revenit in stare de constienta dupa doar vreo 10 secunde si am stiut ca a depasit momentul cu bine cand a inceput sa planga. In tot acest timp, infinit de lung, el nu a scancit niciun sunet, n-am simtit o suflare sau vreo adiere de caldura corporala... Zeci de secunde cat o viata intreaga... Cu el in brate, agitandu-l si solicitandu-i sa coopereze, m-am agatat de telefon cu intentia de a cere ajutor prin numarul de urgenta national 112. Incercarea a fost din start sortita esecului, intrucat pentru secunde bune nu mi-am putut imagina de ce nu imi raspunde nimeni la solicitare. Acest fapt se datora lipsei de protocol incheiata intre firma la care eram abonata si cel al instituiei care asigura serviciul 112. Un detaliu aflat ulterior si pentru acele momente o sa fac anti-reclama toata viata mea acelei companii. Asa ca a trebuit sa scotocesc prin toata casa, cu un bebelus inert pe brate, dupa telefonul mobil, care, din nefericire avea ecran tactil ceea ce m-a adus in situatia disperata de a aseza telefonul pe un birou si a incerca sa il deblochez, tastand cele patru cifre ce constituiau codul de deblocare. S-au scurs, va puteti imagina, secunde bune pana ce am reusit sa efectuez aceasta operatiune, banala in alte situatii. Conversatia cu dispecerul de serviciu a fost un sir de urlete, pauze in vorbire si scapari ale telefonului din mana, astfel incat cred cu certitudine, ca doamna respectiva a avut impresia unei glume proaste. Nu am fost in stare sa spun coerent cine sunt, unde locuiesc, motivul apelului si toate aceste date sunt absolut necesare si obligatorii. De data aceasta s-au scurs minute bune pana cand am reusit sa ma fac inteleasa de catre persoana de la celalalt capat al firului. Ambulanta a venit in cateva minute, timp in care Reuben parea ca isi revenea putin cate putin. Iar eu ma afundam intr-un peisaj care ma inghitea. Aveam deja halucinatii puternice, maxilarul mi se inclestase iar cu fiecare moment scurs, picioarele pareau a apartine unui strain...ma transformam intr-un pietroi ce atarna din ce in ce mai greu si acest lucru ma forta sa caut apropierea de sol. M-am luptat din rasputeri sa nu cedez niciunei tentatii de a inchide ochii si de a incerca sa imi usurez greutatea ce imi apasa pe brate, pentru ca in putinele minute pe care le mai aveam pana lesinam, nu voiam sa il mai las niciodata din brate pe bebelusul meu. Cu ultimele resurse am deschis usa. Am permis accesul celor de la salvare si ...atat... Desi constienta, nu-mi pot aduce aminte momentele cand am explicat personalului medical ce s-a intamplat, cand am ajuns la spital. Amintirile se reiau la punctul cand m-am regasit asteptand pe holul spitalului de urgenta... Copilul meu s-a simtit bine dupa ce am ajuns, insa eu m-am pierdut. Au urmat doua saptamani in care nu-mi amintesc anumite momente, in care am plans pana la epuizare si am cautat solutii pentru ca revenirea mea din acesta trauma psihologica sa fie cat mai rapida.

De ce nu il mai votez pe Radu Mazare!

Buna ziua, astazi am mers in parc cu bebe asa cum facem aproape in fiecare zi de cand s-a nascut si inca dinainte de acest an. De cateva zile resimt faptul ca va incepe campania electorala si trebuie sa recunosc ca habar nu am cu cine sa votez intrucat dati-mi voie sa cred ca nu s-a inventat inca politicianul care sa merite respect...in viziunea mea, nu trebuie sa imi dati dreptate. Asa ca mi-am propus ca de cate ori am ocazia neplacuta de a constata lucruri/situatii/locuri/oameni in neregula sa fotografiez si sa adaug informatiile la acest "jurnal de campanie" si sa ne facem o parere despre ce trebuie imbunatatit. Astazi motivul 1: Vis-a-vis de Spitalul de boli infectioase este un cabinet notarial al Veronicai Petrescu. Este usor de remarcat, deoarece a furat tot spatiul verde al scarii respective de bloc, si-a marit intrarea modificand cu totul structura de rezistenta a blocului, si-a pus o copertina de pe care foarte usor pot intra hotii in apartamentul de la etajul 1. Din cate am inteles de la un vecin, a contrafacut semnaturile vecinilor din scara respectiva care nu si-au dat acordul pentru aceste modificari! Si bomboana de pe coliva - din cele 7 locuri de parcare din fata scarii respective, 5 sunt inchiriate de acest cabinet notarial. Ma gandesc, oare are vreodata 5 clienti in acelasi timp in notariat pe care sa ii serveasca?! Ma indoiesc! Pentru aceasta nesimtire crasa, dl mazare nu va mai pupa vreodata votul meu. Degeaba ne ia ochii cu parcari in care intra mai multe masini decat anterior daca scopul este de fapt unul marsav, acela de a il inchiria firmelor de la parterul blocurilor!! Data viitoare voi vorbi despre motivul nr.2 v-am pupat!

celebritatea - bate-o vina!

nu-mi vine sa cred ce tot apare prin presa...sunt socata sa constat faptul ca lumea fara preocupari este pe prima pagina mai des decat cei care realizeaza macar 1 lucru cu viata lor.

aflu ca bianca botox dragusanu ridica a sa coada la arsinel si stela popescu. trebuie, pe bune, sa fie o adevarata catastrofa PR-ul domnisoarei pentru ca altfel realiza dinainte de a deschide gura, ca din miscarea asta de marketing o sa iasa sinucidere mediatica imediata. sau are impresia cumva ca romania are prostalai ca aia prin State care pun botul la tot ceea ce inseamna clanul kardashian?! 

un alt subiect fierbinte dar care deja a ars este cel al lui carmen serban - nu cred ca daca nu ai nimic de reprosat vii 3 zile la rand prin toate platourile tv sa spui ca nu esti implicata?!

subiectul nikita slanina ispas este prea comic - tragi-comic. nimic din ceea ce spune sau face nu ridica audienta ci dimpotriva sprijina scaderea coeficientului de inteligenta al audientei. eu aproape ca am simtit cum pot spune ”romania mi es vida” si sa am senzatia ca este corect. ceva de genul ”succesuri peste succesuri”.

oana roman spune ca nu vrea sa fie in ziare, dar nu se poate abtine sa iasa din casa si sa comande taximetristului sa o duca la cine stie ce sediu de televiziune, de obicei cu nume de autostrazi...a, a, a...

or mai fi si alte lucruri care ma enerveaza in tara asta, dar vorba nikitei de romania ”imi place romania, dar nu romanii”!

smurd, arafat sau privat?!

de cateva zile aud despre problema sanatatii si doctorul arafat. cred ca am si eu dreptul la parere, vad ca se poarta in ultimul timp. peste tot in media se discuta despre acest subiect dar observ ca fiecare sustine o parte si da in cealalta, iar cealalta parte da in cealalta si asa mai departe.
intr-o seara l-am vazut pe dr arafat la stirile pro tv si sincera sa fiu, am inteles lucruri pe care nu numai ca nu le stiam dar mi-au conturat si parerea despre motivul doctorului pentru care este asa vehement.
smurd este un sistem de urgenta superior ca dotare si pregatire a doctorilor fata de sistemul "obisnuit" de urgentă, infiintat imediat după revolutie de dr arafat. un doctor cu idei, initiativa si perseverenta. intre timp, am inteles ca a creat fundatia non-profit SMURD, care se sustine din donatii, de asta a zis dl dr arafat ca a pus el bani de benzina pentru deplasari la accidente.
pe de alta parte, ceea ce inteleg ca vrea statul roman, reprezentat de institutii si oameni cu funcții de raspundere, este sa aloce o parte din bugetul ministerului sanatatii, implicit si din banii care se duceau la urgenta si smurd, si unor firme private. aceste firme private vor fi specializate pe medicina de urgenta, banuiesc ca nu o sa trimita la un atac de cord o masina doar cu sofer si targa, ci vor respecta aceleasi protocoale si metodologii ca si ugenta statului. deasemenea, vor asigura intr-un timp mai scurt interventia medicala.
mi se pare intr-adevar delicat faptul ca ministerul sanatatii tocmai a inchis spitale, a concediat si replasat in alte institutii personalul medical din lipsa de fonduri, de unde va avea bani sa plateasca pentru serviciile privatilor?...
dar la fel de ciudat mi se pare ca nu a fost tocmai "vizibil" faptul ca fundatia non-profit care a fost denumita oarecum la deruta tot smurd este fara nicio legatura cu sistemul de stat si cel de urgenta. a fost un mic scandal, daca va amintiti,cu serviciul de stat Politia Animalelor si fundatia non-profit privata Politia Animalelor, tipii purtau aceleasi insemne ca cele ale statului si chiar isi facusera niste insigne prea asemananatoare.
cred ca la asta se referea si basescu, cand spunea sa nu confundam problemele. smurd de stat versus fundatia privata non-profit smurd al carei presedinte este arafat.
sunt convinsa ca suntem cu totii de acord ca dr este foarte priceput, este un medic de nota 10, dar cand iti sustii parerea si crezi ca ceea ce faci tu este corect, nu te dai la o parte ca sa fii sacrificat. lupti.
trebuie sa intelegem ca nu are loc privatizarea sistemului de urgenta care acum este de stat, fiecare sector ramane la fel ca pana acum, dar se adauga si alte ambulante si servicii care sa ajute.
trebuie sa fim optimisti, sa ne gandim la binele situatiei si cu timpul, vom scoate ce este mai bun din aceasta schimbare.
atat

Time for sharing

Hello everyone. It's been Christmas for 3 days already and for those who know me, they can say I love December. I adoooore watching Christmas movies, romantic holiday ones with Christmas trees and kids laughing. This is a time when sharing has to become a reason for waking up.

Even if I am smiling all the time, even if I am the happiest person on earth since I have an 8 month old son that completed my perfect relationship with my hubby, I just cannot forget those in suffering.

I think of those lying in hospitals beds all over the world, many of them dying without anyone around...I think of children being taken away from their families by God, leaving them in tears and pain...and I just cannot stop wondering: why do people die for Christmas? Can't God be merciful? Why cant He wait for at least December to pass? Does He know He kills hope this way?!...

I may sound evil but I am not. I am a believer but I want to see people happy, to see mothers playing with their kids...I don't want to lose hope in God because He forgot about the miracles. ...

Lately I have read all Fitzgerald family's posts, blogs (Facebook - Fitzgerald cancer fond) ...and I feel i lose a small part of my heart every time I read dad's or mum's posts. Their story is so heart-breaking...can u imagine your life without your child/-dren? I can't...:(

I wish this family the best, may their time of pain and suffering be short and may they be stronger with everyday passing by.

Sickness

Hi everyone.

Today is all about sickness. My baby's...

Like all mothers I am always interested my baby gets the best from doctors even if it costs sometimes much more than we can imagine. But, hey, kids are our hearts, our angels. Everything.

Starting thursday my baby started to develop fever, especially in the evening so that you can't sleep as u maybe imagined few hours ago. Yes, I read a lot about kids care, babies are even more likely to become sick for no reasons. But even if u are educated you find yourself in the situation you don't know how to react. I started to medicate the medicine prescribed for fever and I waited. No sign, 1 hour..2 hours...the nite became day. I kinda slept several minutes in hours. But, who cares?

The next day the same story...the following nite the same...

I don't give medicines to my baby immediately or run to the doctor because I have the impression they all have contracts with medicine companies and they prescribe you different types of pills just that they can gain money from it.

Anyway, it is also known it is not always well to medicate fever with antibiotics in kids because of the possibility that they can develop child's sicknesses and you are not allowed to give any pill if this is the case.

But the 3rd day I called his doctor. She came home, prescribed an antibiotic for tummy fever and I kinda relaxed thinking we're on the good path.

Unfortunately, baby had this morning the highest fever till now so I rushed to his paeditrician and told her the whole story. Of course, she prescribed way different medicines and hopefully, Reuben Christian is going to feel better. As I write, he is sleeping. Thank God. He needs it...I need it :)

The moral of the story: wait and see. You need to know facts, to have information for doctors as they prescribe pills for anything if you don't have all the details. Run to emergency if fever grows...no need to wait!

Have a nice week-end!